Bineînțeles că, pentru românii de rând, anestezierea durerilor de măsele cu morfină sau cocaină nu era uzuală la sfârșitul secolului al XIX-lea. În acea epocă, I.L. Caragiale îl făcea pe „Catindat” – un personaj dintr-o mahala bucureșteană – să-și aline durerea de măsea „magnetizându-se strașnic cu rom jamaică”, așa cum îl învățase „unul de la percepție”. Nae Girimea, „frizer și subchirurg”, îi tratează „Catindatului” durerea cu „picături de rădăcină de clește” (glumă de mahala), scoțându-i o „măsea nevinovată” cu cleștele, fără să-i administreze vreun pic de anestezic (D’ale carnavalului, 1885) (125, pp. 225 ș.u.).
Un alt personaj caragialean de mahala, domnișoara Porția Popescu, își trata durerile de dinți cu nicotină, ca oamenii de la țară. Ea „a contractat de mult obiceiul fumatului” din cauza „durerilor prea frecvente de măsele” (Groaznica sinucidere din strada Fidelității, 1897). Se zice că „i-a trecut cu desăvârșire durerea de măsele” abia după ce a încercat să se sinucidă cu fosfor („gămălii de chibrituri”), plămădit „într-o cinzeacă de rachiu de drojdii” (50).
În aceeași epocă, personajele medicului Cehov foloseau în Rusia cam același tip de remedii. Cel puțin așa apare în nuvela „Ah, măseaua!”, scrisă în 1886. Pe Serghei Alekseici Dîbkin îl dor dinții. „Bucătăreasa îl sfătuiește să-și clătească gura cu rachiu, mamaia zice să țină la obraz hrean ras cu gaz, sora îi recomandă apă de colonie amestecată cu cerneală, iar tușica i-a uns gingiile cu iod.” Dat fiind că în urma acestui tratament (pseudo)medical Dîbkin „s-a tâmpit și urla ca un apucat”, el a luat în considerare alte două metode: „să-și repeadă un glonte în creier sau să golească pe nerăsuflate trei sticle de coniac”(52). Cum Dîbkin n-avea revolver, a apelat până la urmă la cea de a doua soluție.
Și pe gazetarul Tomiță, un personaj odontofob dintr-o povestire a lui I.L. Caragiale (Duminica Tomii, 1909), îl doare o măsea. Și el vrea să-și tragă un glonte în cap: „E de nesuferit (durerea)!… mă-mpușc!”.
Până la urmă își învinge spaima de dentist, fiind convins de protagonistul poveștii cu următorul argument: „Cu metodele de astăzi, nu simți (extracția nici cât o pișcătură de purece” (51, p. 264). Într-adevăr, la începutul secolului XX (mai ales la Berlin, unde și-a scris Caragiale nuvela), dentiștii aveau la îndemână un set întreg de anestezice stomatologice foarte puternice: cocaină, morfină, eter, gaz ilariant etc[4].
Desigur că azi nu se mai pune problema așa…
Dar este foarte important ca și pacienții luați în urgență, chiar dacă sunt în afara programului, să fie tratați cu răbdare pentru a nu fi vătămați prin grabă și a nu li se face vreo boală de focar sau a contacta vreo boală transmisibilă. De aceea noi nu prea rezolvăm urgențe, decât la cei care au răbdare să aștepte până la sfârșitul zilei de lucru pentru a le acorda aceeași atenție ca unui pacient programat din timp. Ținând cont de cele scrise referitoare la condițiile de sterilizare din cabinetul nostru (vezi Igienă + Sterilizare), pacienții care vin în urgență trebuie să înțeleagă că vrem să le rezolvăm urgența doar în condiții de maximă securitate microbiologică, iar finalizarea tratamentului se va face la un moment ulterior, stabilit de comun acord. Nu putem anula programările pacienților deja înscriși la tratament, nici a face lucrul în tulburare și grabă, printre picături, fiindcă toți am avea de suferit în aceste condiții.
***
Înțelegând cele de mai sus, trebuie să admitem că apar și situații neprevăzute, uneori și urgențe. De aceea, dacă suntem sunați (indiferent de zi și oră), putem da și sfaturi la distanță pentru pacienții noștri . Dacă telefonul nostru este închis vă rugăm trimiteți un SMS și, cum putem să luăm legătura cu dumneavoastră, vă sunăm.
De multe ori durerile se pot rezolva provizoriu și prin administrarea unor medicamente recomandate de noi, ca imediat când ajungem la serviciu, să putem interveni și prin tratamentul stomatologic corespunzător pentru Urgență.
Vă dăm mai multe cazuri de urgențe, rezolvate la noi în cabinet.
***
Un caz spectaculos a fost o micuță pacientă din Sibiu care, tocmai într-o sâmbătă, când toate cabinetele erau închise, a avut această afecțiune de urgență.
Consultația a avut loc prin telefon și mămica (groaznic de speriată) ne-a trimis aceste fotografii prin care am putut să-i dăm tratamentul potrivit.
Fotografiile au fost făcute chiar în curtea celebrului Shopping City Sibiu.
***
Am avut o pacientă care a venit la noi cu o mică rădăcinuță și a trebuit să-i reconstituim dintele în urgență, deoarece era doctoriță și nu trebuia să se prezinte știrbă în fața pacienților ei. Se poate observa că, în plus, rădăcina era și grav infectată, prezentând la vârful ei o fistulă (lângă frenul buzei superioare).
***
O altă pacientă dorea mult să meargă la o nuntă, dar o durea un dinte. A venit la noi să rezolve această problemă pentru a nu avea vreo surpriză neplăcută la evenimentul mult așteptat. Premolarul era tratat endodontic mai de mult, pe când nu era pacienta noastră, fără a i se pune pivoți. Un astfel de tratament preface dintele într-un pahar de șampanie, cu o bilă de fier înăuntru, al cărui picior este decupat circular cu un diamant…
Vă dați seama cât de ușor se poate sparge.
Exact aceasta se și petrecuse cu bietul dințișor de ajunsese să doară. Se rupsese în două, pe la mijloc. Ce să-i mai faci? Trebuia extras. Dar cum să-i spui bietei paciente că devenea știrbă? Când a auzit… s-a îngrozit. Și am înțeles-o. Pacienta era tocmai… mireasa!
Am fost obligați să-i punem un implant imediat după extracție și să-i facem pe el un dinte provizoriu, ca să nu aibă emoții că invitații (în loc să fie atenți la Sfânta Slujbă a Cununiei) se vor uita în gura ei.
Pentru că era mireasă, am folosit și os de adiție alb, și fir de sutură alb (de teflon)… ca să se asorteze…
După cum puteți observa, nu se poate vedea nici cu microscopul că mireasa are implant sau dinte artificial.
Atât de mulțumită a fost pacienta de dintele provizoriu făcut în urgență, că nici acum nu vrea să și-l schimbe (după un an) deși a venit la control și am tot încercat să o convingem că oricând i se poate sparge, mai ales că jos are o lucrare metalo-acrilică incorectă (făcută pe când nu era pacienta noastră) și îi produce un dezechilibru ocluzal major.
Vă rugăm să observați că, și după un an de zile, implantul este acoperit la gât de un capac osos care arată că, deși este vorba despre o lucrare provizorie, nu există vreun efect de pompă microbiană.
Așadar, nu avem de a face cu o boală de focar ca la celălalte tipuri de implante.
Deoarece „gingia urmează osul” se poate observa că dintele provizoriu are aspect de dinte natural deoarece (fiind prezent acest capac osos pe implant) se păstrează papilele și întreg festonul gingival de jur împrejurul său, neavând loc nici o retracție osoasă sau gingivală, cum s-ar fi petrecut la orice alt tip de implant (fiindcă ar fi avut efect de pompă microbiană).
***
O altă pacientă (care nu a fost „cuminte”) nu a ascultat de sfatul nostru ca să-și „îmbrace” imediat dintele tratat endodontic tot de noi. I-am inserat și un pivot de titaniu rezistent și subțire (ca să nu se submineze rezistența rădăcinii), după cum este corect. I-am explicat că un astfel de dinte este tot ca un pahar de șampanie cu o bilă de fier înăuntru (chiar dacă are piciorul armat) și are neapărată nevoie să fie protejat și prin acoperire cu o coroană rezistentă, ca să nu i se spargă pereții laterali.
Din păcate, neurmând tratamentul indicat, fractura pereților laterali s-a dus până în rădăcină.
Am fost nevoiți să-i extragem dintele și să-i punem un implant.
Am avut grijă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca să nu o lăsăm știrbă tocmai în față (nici măcar până la integrarea osoasă a implantului). Fiind profesoară nu am dorit să i se „știrbească” prestigiul.
[4] Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, Iași, Polirom, 2010, pag.142