Tratamentul endodontic prin metoda oarbă, atât de răspândit în toată lumea, datorită ieftinătății și rapidității lui, este un adevărat asasinat lent în masă. Oare câți oameni și-au pierdut viața datorită bolilor de focar produse de această metodă?
Un tratament endodontic corect are ca scop sterilizarea canalelor (să nu mai rămână nici o materie putredă sau vreun „gol” purtător de microbi) și umplerea cu un material care să nu se resoarbă (pentru a nu ajunge din nou, după o vreme, la acel gol purtător de microbi). El nu se poate efectua corect decât cu microscopul ajutat prin măsurători precise făcute cu radiologie 2D și 3D, folosind diga pentru izolarea de mediul microbian din gură.
Conform cărții de căpetenie a endodonților scrisă sub celebrul nume al Doctorului John I. Ingle un astfel de tratament durează în medie cam 4 ore pe un dinte (de multe ori și mai mult. Se poate ajunge și până la 18 ore).
Pentru a se steriliza canalele dentare trebuie pregătite cu un instrumentar specializat, care să le dea o formă fără praguri, identică cu conformația (lungime, vârf, conicitate) conurilor de gutapercă. Aceste conuri se folosesc la final pentru umplerea rădăcinilor, completate de sigilant și turnarea de gutapercă lichidă caldă.
Gutaperca este o substanță asemănătoare cauciucului – obținută din frunzele unor plante tropicale – care nu se mai resoarbe. Tratamentul cu pastă de canal împrăștiată cu acul Lentullo este deficitar și incorect, deoarece pasta, folosită peste o anumită grosime, se resoarbe în timp, mai mult sau mai puțin, lăsând goluri (adevărate palate pentru microbi), fiindcă conurile de gutapercă folosite în cazul „metodei oarbe” nu sunt perfect adaptate la rădăcină, ci lasă un spațiu prea mare față de pereții ei. De aceea se provoacă boala de focar.
Astfel că materialul de obturație corect este numai gutaperca (fiindcă este stabilă în timp) sigilată doar cu puțină pastă pentru eventualele microspații rămase în urma condensării la cald. Condensarea la cald este topirea cu temperatură variabilă (între 100-300°C) a conului de gutapercă fest (adaptat la aceleași dimensiuni cu ultimul ac folosit în prepararea canalului) și presarea lui, astfel încât să intre și în canalele radiculare laterale și în părțile de început ale canaliculelor dentinare.
Trebuie verificat radiologic dacă instrumentarul de canal a ajuns chiar la vârful dintelui și conul de gutapercă este fest adaptat. În felul acesta se asigură medicul că toate canalele au fost tratate corespunzător, evitând omiterea vreunui segment de canal.
Microscopul are avantajul că lumina puternică îi este furnizată doctorului direct în câmpul vizual (nu indirect și slab așa cum o furnizează lampa scaunului dentar – cum se lucrează în cazul metodei oarbe). Vederea suprafeței dentare ne mai fiind umbrită de pereții dintelui sau de limbă, obraji și comprese (deoarece câmpul este expus larg de către digă), ajută la descoperirea cu ușurință atât a canalelor dentare obișnuite cât și a celor atipice.
După pregătirea formei corespunzătoare a canalelor și verificarea potrivirii conurilor de gutapercă (prin radiografie) se face o sterilizare atât a lor cât și a texturii rădăcinii și a canaliculelor dentinare (tubulilor dentinari) din ea prin difuzia substanțelor sterilizante cu ajutorul ultrasunetelor.
În final, trebuie folosiți pivoți subțiri, foarte rezistenți la un volum mic , cu formă fără agresivitate, pentru a nu submina rezistența rădăcinii (acest lucru este asigurat numai de anumiți pivoți din titanium, fără filet și gât, care sunt foarte scumpi). Având în vedere că arhitectura dinților a fost concepută special pentru fiecare zonă în parte, ca să fie adaptată masticației la care sunt expuși, este foarte important ca fiecare canal să fie armat cu câte un pivot, ca dintele să fie protejat tridimensional pentru a face față la direcția specifică lui a forțelor (dată de descompunerea lor prin înclinările feței ocluzale).
La sfârșit, după ce un dinte este tratat endodontic corect, ajunge fragil ca un pahar de șampanie în care se află o bilă de fier. Oricând se apasă mai puternic pe bilă se pot sparge pereții paharului. Dacă se sparge și piciorul lui, dintele trebuie extras. Pentru a combate aceasta este nevoie să se „îmbrace” dintele cu o „coroniță” (să se restaureze printr-o lucrare protetică) pentru ca forțele masticatorii așa de mari să se descarce (ca pe o cupolă de biserică sau ca pe un clopot) pe pereții laterali ai dintelui și să fie amortizate de ligamentul în hamac înspre os, astfel încât să nu aibă efect distructiv.
Fragilitatea unui dinte tratat prin „metoda oarbă” se aseamănă cu o „grenadă cu capsa pusă”, producându-se (chiar și după acoperirea sa cu o „coroniță”), datorită golurilor radiculare și fragmentelor de dinte alterat neobservate, carii și fracturi dentare. Aceasta are ca o cauză suplimentară și lipsa pivoților sau prezența unor pivoți de fibră de sticlă, cupru, spiralați sau turnați care subminează grosolan rădăcinile. Nu numai atât, dar granuloamele produse de „metoda oarbă” atacă și rezistența osului de susținere a dintelui și rădăcinile lui și ligamentul în hamac.
Cum poate crede cineva că poate scăpa de boala de focar dacă îi este tratat dintele său pe canal în 3-5 serii a câte cinci minute? Cine dorește astfel de tratamente la noi în cabinet (datorită prețului lor mai mic), este pus să semneze că a luat la cunoștință de consecințele lui nefaste.
Tratamentul prin „metoda oarbă” are următoarele scăpări majore:
Făcându-se doar prin pipăire și vederea superficială, umbrită de pereții dentari, limbă, obraji și comprese, medicul nu poate vedea dacă sunt sau nu canale suplimentare. De multe ori el este înșelat de tavanul camerei pulpare și crede că a pătruns în canale, dar, de fapt, se oprește doar la începutul lor.
În „metoda oarbă” se merge cu acul „până unde se oprește”. Dar acolo poate fi un denticul sau o curbură dentară sau chiar osul (dacă vârful dintelui este larg). Dacă se insistă se poate perfora canalul sau osul, traumatizându-se grav. Se pot face și praguri în rădăcină, care o subminează. Se pot rupe cu ușurință ace, care uneori nu pot fi scoase nici cu microscopul.
Așa că nu se poate avea siguranța că se tratează tot canalul, că nu sunt și canale suplimentare (prezente de foarte multe ori), că nu rămân corpi străini pe canal, că nu se fracturează sau ciuruiește rădăcina sau că nu se depășește dintele cu obturația, îmbolnăvindu-se osul și avariindu-se (uneori ireversibil) dintele. Apoi se trântește cu un arculeț rotativ (acul Lentullo) o pastă (fără a se ști dacă s-a îndepărtat tot țesutul mort care este o hrană delicioasă și un adăpost excelent pentru microbi).
Totuși, să zicem că printr-un miracol se nimerește dimensiunea corectă a rădăcinii și nu mai rămâne nici un spațiu mort sau gol infectat și nici nu se depășește rădăcina (ajungându-se prin aceasta cu pasta iritantă în os și producându-se inflamație), cu toate acestea pasta din canal se topește cu siguranță în timp. Se formează acele spații moarte care prin, fenomenul de anacoreză Ascoli, se umplu cu microbi și duc la boala de focar.
Nu trebuie să uitați:
METODA OARBĂ = BOALĂ DE FOCAR SIGURĂ = MOARTE ANTICIPATĂ.
Fiecare dinte este unic și trebuie cunoscută realitatea lui cu răbdare, pentru a-l putea trata corespunzător.
Deși tratamentele de canal prin MICROendoSTERILIZARE®© sunt mai costisitoare, ele sunt strict necesare pentru ca omul să nu se îmbolnăvească grav și să își poată păstra în același timp și dinții (restaurați în proporție de 90% – 100% fiind un dinte natural, vital).
Cei care propun extracția dinților îmbolnăviți pulpar și înlocuirea lor cu implante (pentru a evita boala de focar) suferă de neștiință. Ori nu cunosc tratamentul endodontic prin MICROendoSTERILIZARE®©, ori nu cunosc valoarea irecuperabilă a unui dinte datorită ligamentului în hamac (care stimulează formarea funcțională a osului) și nici pericolele de boală de focar aduse de implantele cu pompă microbiană.
Implantele fără pompă microbiană costă la fel de mult ca tratamentul unui dinte prin MICROendoSTERILIZARE®©, dar, nu au și acel minunat ligament dentar în hamac care asigură mobilitatea funcțională a dintelui și stimularea osului. Un implant bun, fără pompă microbiană, doar reușește să conserve osul, fără a-l stimula și este fix, neputând a avea adaptările masticatorii date de mobilitatea fiziologică a unui dinte natural.
